Iker Casillas a urmărit finala Ligii Campionilor la televizor, după ce Real Madrid a fost eliminată în penultimul act de rivala de moarte, Barcelona.
Goalkeeperul grupării madrilene crede că și formația lui Jose Mourinho s-ar fi impus în fața celor de la Manchester United, dacă ar fi ajuns în finală.
„Dacă Realul ar fi jucat finala Ligii împotriva lui United, ar fi câștigat. Știam că echipa care se va califica în finală dintre Real și Barcelona va câștiga competiția. Noi și Barcelona suntem cele mai puternice echipe din Europa.
Cel mai bun lucru după acest sezon e că am câștigat un trofeu (n.r. Cupa Regelui). Partea negativă e că am fost aproape de a câștiga alte două trofee, dar suntem pregătiți să facem acest lucru în sezonul viitor. Vom câștiga campionatul și vom ajunge în finala Ligii”, a spus, încrezător, Casillas.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER